Despre

Mi s-a parut oportun sa scriu cate ceva despre blog in prima postare (“la inceput”). Si pe scurt aici: foarte putine din convingerile mele au fost formulate in limba romana. Sau poate ar fi mai aproape de adevar sa spun ca intre timpul cand discutam idei si experiente cu colegii/ colegele de liceu si timpul prezent (cand am 30 si ceva de ani), s-au interpus 11 ani in care personalitatea mea s-a putut dezvolta (doar) in limba engleza. Si, intre cele doua, 3 ani grei, cand n-am putut vorbi deloc.

Nu am fost plecata mereu din tara in astia 11 ani- fragmentat am petrecut vreo 4 ani si jumatate aici in Bucuresti, adunati din perioade scurte.

Am aderat la engleza pentru ca mie mi-au fost necesare alte cuvinte. Si niste ascultatori, sau niste scriitori care sa auda/ inteleaga sau sa spuna lucruri la care sa ma pot raporta. Nu ceva mistic, nici iluzia ca totul e in regula, sau, daca nu e in regula, oricum nu se poate schimba, nici presupunerea cunoasterii complete a lumii, nici zambetul atotstiutor, nici acceptarea serena status-quo-ului, nici iubirea sau adorarea inteleapta autoritatii sau frica de dumnezeu, nici refrene mecanice si goale de injuraturi, blesteme si jigniri.

Mie imi trebuia ceva mai simplu, mai jos, mai flexibil si in acelasi timp mai greu, ceva mai pentru adolescenti nehotarati. Ceva nu chiar atat de intelept, de opac si de inaltator. Ceva cu care sa pot sa lucrez. Un mod de a vorbi despre furie, represie, tristete, conflict, negare, ascundere, expunere, abuzuri, control, norme, constructia puterii, frustrare, excludere, prejudecati, suferinta, inechitate. Un mod care, poate, sa ma ghideze cu ceva cat de cat credibil de la un minut la urmatorul.

Si am gasit toate astea in engleza. Iar acum scriu in romana, pentru cand cuiva o sa-i trebuiasca o formulare a acestor realitati si in limba romana. Cam atat.

Advertisements