post x

Revin sa scriu ceva. Romana nu e de fapt o limba filozofica. E una mai degraba materiala, si cu o impunere a unui stil direct…bazata pare-se pe o anumita suspiciune legata de ceea ce nu intra in categoria directului, intr-o masura care face ca si indirectul sa fie redus la direct, pierzandu-se probabil niste posibilitati ale divagarii. Vorbind de lucruri materiale…nu prind lumina soarelui decat in doua zile pe saptamana. In rest, inot intr-o etica ciudata, o etica a fricii presupun. Ma duc la birou si toata lumea asculta glumele sefei, care sunt intotdeauna amuzante. Oamenii au conversatii stanjenitoare, incercand cumva sa se inscrie intr-un interval al benignului, in care replicile nu se prea leaga. Programul mai nou e de la 9 la 18…vrei nu vrei, trebuie sa iti iei pauza de masa de o ora, undeva departe de casa, in apropierea unui mall, unde esti insa liber sa consumi, ca sa stii de ce pierzi lumina soarelui si razi la glumele sefei. 8-9 si 18-19: inghesuiala in tramvai, metrou, autobuz. 7-8: cafea, haine, cizme, periuta de dinti, oua ochi sau cereale cu lapte.

Si uite asa- de luni pana vineri, de la 7 dimineata la 7 seara, hranesti masinaria. In rest, mai speli o ceasca, mai calci o soseta, bei o bere mica si te culci. Alta masinarie. E adevarat ca eu incerc aici sa stabilesc niste lucruri comune, generale, dar stiu si eu daca e cazul. La drept vorbind, totul e subiectiv…mie nu-mi convine programul pentru ca am alte idei, si as prefera sa fac fotografii ziua. Chestia asta nocturna e bizara, mi se pare uneori ca sunt intr-un fel de alt spatiu, mai ales cand e ger, e pustiu pe strada si totul pare oarecum regizat.  Adevarul e ca orasul e incredibil de urat daca nu e soare. Beton, gunoi, zapada murdara, firme publicitare de tot felul, terenuri virane, garduri, oameni care alearga dupa autobuz. In comparatie, noptile sunt oarecum poetice. Asa ca poate nici nu e atat de rea treaba asta cu lucratul. Mai afli despre paranoia sefilor care au mereu impresia ca cineva incearca sa-i pacaleasca, despre frica colegilor, poate si despre un fel de vina generalizata. Despre tine insuti sau insati…de exemplu, in ce ma priveste, pare-se ca dupa ce trec peste dezamagire (atunci cand exista o astfel de faza), ajung la o stare de amuzament si curiozitate in legatura cu urmatoarea miscare, un fel de placere a conflictului, din nefericire o stare care imi cauzeaza un anumit sentiment de vina. But then again, provocarea de a-l depasi e si ea interesanta- pana una alta nu e decat un efect primar al educatiei…iar ranjetul e unul secundar, nu atat de indepartat. Uite aici o treaba interesanta- este foarte probabil cred ca manipularea unui individ in forta de munca se bazeaza pe educarea lui in copilarie. Remarca nu e originala- dar materializarea este (inevitabil- contextele sunt unice). Oricum, ma tem ca lipsa angajarii sau detasarea (care este si ea inevitabila…in cazul meu cel putin, din cauza reflectiei), este cu atat mai mult perceputa ca ceva amenintator. O mica parte din explicatie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s