Imi pare rau ca nu-mi pasa. Ca m-a sunat dezvoltatorul. Si ca vrea propunerea. Si ca eu nu pot sa-i dau propunerea, ca nu e firma mea. Ca eu l-am blocat pe saracul dezvoltator pe telefon (saracul doar in sensul ca e victima gestului meu de a ii bloca numarul pentru a ma scuti de necesitatea de a trimite un mesaj de redirectionare), iar el trebuie acum sa sune la altcineva la firma. Si nu cred ca e exclus, avand in vedere absurditatea lucrurilor, ca eu sa cad la mijloc. Tot ce ma mai poate salva este condescendenta sefului meu si mecanismul sau de mila manipulativa. Pe scurt, tipul are nevoie sa para bun la sfarsitul povestii- drept pentru care ii face pe oameni de rahat, dar se opreste la un moment dat, sau intoarce un pic situatia asa incat sa para amabil. Vrea sa te faca sa poti sa intrevezi cat de rau ar fi putut fi, dupa care te salveaza. Si tu ar trebui sa fii recunoscator. Cine stie, poate functioneaza. Pam pam.

Altii sunt pustii sau copiii abandonati (altii in afara de nebuni). De fapt, cei fara casa in general. Dar mai ales cei care, pe langa faptul ca mananca de pe jos, traiesc pe jos, cersesc, au rani neingrijite, cara cu ei o groaza de lucruri urat mirositoare, dar poate utile, inhaleaza prenadez si/ sau sunt adolescenti. Ii vad si pe ei. Poate ii vad si altii, nu stiu.

Eu personal nu stiu ce ar fi de facut pentru ei; ar trebui sa ma interesez, sau caut pe google, etc. Dar se pare ca simt ca ceva ar fi de facut. Trebuie ca si ei reprezinta in mintea mea o pierdere, o legatura speciala si o temere. Ei reprezinta abandonul. Dar apoi ma indoiesc. Ce ar fi de facut? De ce? Unde sau cum ar fi mai bine? E mereu intrebarea despre casa si despre intoarcere. Ei au fost aruncati afara de la inceput. Toti simtim asta. Toti stim povestea. Si omeneste ar fi sa fie primiti inapoi. Ispititi inapoi. Cumva pacaliti inapoi. Pacaliti sa se intoarca intr-o lume care i-a tradat deja. Tocmai asta e. Aici e indoiala. Unde sa fie ei intorsi? Care e lumea aia mai buna careia ei merita sa-i apartina, si pot sa-i apartina? Unde e casa? Nu prea e nicaieri. Ceva este insa gresit in linii mari. Nicaieri nu e bine, dar in mainstream e intr-adevar mai bine decat in afara lui. Totusi eu refuz sa cred asta, mie mi se pare suficient de rau in mainstream incat sa nu merite efortul de a reintegra pe cineva in el. E plin de prejudecati, nu e libertate, poate intr-un fel, nu e nici omenie. Nu te poti anagaja sa faci pe cineva sa creada intr-un lucru in care tu insuti/ insati nu crezi. Asta e. Asta e intr-adevar un grad de pesimism destul de grav. Nu stiu daca sunt singura care simte asa. Motive pentru a nu face nimic sau pentru a esua trebuie sa fie, si inca puternice. Pentru ca ei raman afara inhaland prenandez. Sau cel putin, mai sunt multi afara facand asta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s