Basics of blogging- keep it short. De fapt, basics of writing. Peste 500 de cuvinte e mult. Si omul isi pierde rabdarea. Intamplator, am uitat care era a doua divagatie. Lucrurile au uneori o corenta enervanta- pentru ca, de fapt, nota de sarcasm pentru proiectia binelui si a raului, s-a regasit in critica normelor sociale. Probabil ca orice moment are o coerenta in sine: in orice punct de evacuare, ideile se aduna. Da, makes sense: orice moment de expresie, nu orice moment. Ca daca ar fi mereu, cand s-ar imprastia si re-amesteca? never. si asta ar fi aiurea.

a scrie cu majuscule e ca a ridica tonul, sau ca a lua o initiativa. uneori n-am nici un chef si e un efort mult prea mare sa scriu cu majuscule.

Arhitectura. Bam, majuscula. Nu e ceva simbolic, mi-am incordat si adunat fortele, pentru ca nu pot sa scriu cu litere mici toata postarea. Cand e o provocare intelectuala- atunci imi place. De fapt, meseria in sine nu-mi displace deloc. Eu am niste criterii. Eficienta (maxima economie de spatiu, din layout- adica fara a impieta comfortul), simplitate, inteligibilitate (cea din urma, mai ales la proiectele mai mari- tradusa prin orientare), relatie intensa cu spatiul (ceea ce de obicei presupune inovatie). Poate ca si inovatia e un criteriu in sine (avand in vedere ca meseria imi place pentru ca are potentialul de a constitui o provocare intelectuala).

As fi putut spune ca asta e un motiv superficial. Dar am gasit o conexiune personala foarte adanca, mai nou. Provocarea intelectuala ma ajuta sa trec de la un moment la altul. De la o zi la alta. Un lucru important pentru cineva care are indoieli serioase ca ar fi cazul sa traiasca. Dar asta e practica pura, si pana acolo te mananca sfintii. Un sef nevrotic si coleric care are impresia ca toata lumea il minte ori inseala, ceea ce il face sa tipe destul de des, niste colege paranoice care au impresia ca eu incerc sa le elimin din proiect, respectiv sa le las lor munca mai grea. Colegi care se insulta unii pe altii in gura mare si tot asa. Iar chestiunea asta, a practicii pure (pe care eu o recunosc ca fiind o nevoie personala), ramane ascunsa si accidentala.

Criteriile impartasite ar fi sau sunt intelese ca pretiozitate. Eu uneori le spun, alteori le tin pentru mine- efectul e oricum acelasi. Iar in ceea ce priveste accidentul: ca sa pot sa obtin momentele de proiectare, ca sa le numesc asa, am nevoie de niste circumstante, care apar arbitrar, din cand in cand- niste circumstante cand nu sunt banuita ca mint, cand nu tipa nimeni, cand pot sa stau cu castile in urechi, si tot asa. Situatie care nu-mi convine, in care am prea putin control (ca sa vorbim in limbajul neo-psihopop). The end. This is why we broke up.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s