Am inclinatia sa caut explicatii neurologice, dar nu o sa fac asta. Antropologii sau sociologii, iar de limba engleza (probabil ca am mai spus-o: engleza e a doua mea limba, am inceput sa o invat doar la 5-6 ani dupa romana, si mi-a fost mereu apropiata), tind spre stanga. Tind spre un ideal inclusiv si acum sapa prin istoria omenirii cautand si expunand toate prostiile care au dus la excludere in trecut.

Eu sunt pe aceeasi lungime de unda cu ei- un psihanalist ar specula ca e pentru ca m-am simtit eu insami exclusa (la un moment dat in copilarie, de catre unul din parinti, sau de amandoi). Mie in tot cazul, desi vad utilitatea unei structuri din cand in cand- te ajuta sa te cateri de pilda si sa schimbi punctul de vedere- inteligenta (sau nevoia unei libertati intelectuale) nu mi se pare compatibila cu prea multe limite, cu atat mai putin cand limitele au o justificare logica slabuta.

Una din legaturile gasite de un antropolog (o femeie cred) e cu vechiul testament. Acolo sunt definite niste categorii si tot ce e intre ele e privit cu suspiciune. Animalele ori sunt pasari ori sunt insecte ori sunt mamifere. Orice combinatie e o deviere. Cu cat mai pur cu atat mai legitim. (Si dupa modelul asta, acum, exista locuri de joaca pentru copii si cafenele pentru adulti, dar nu prea sunt spatii pentru adolescenti, care oscileaza intre locurile destinate categoriilor vecine).

Intr-un fel explicatia e facila- e vorba de control. Prin cunoastere. Dar o nevoie de a crea un control pe premise false, altfel spus, cu orice pret, trebuie sa vina dintr-un sentiment de vulnerabilitate inimaginabil. Iar pentru mine e inca o intrebare deschisa daca sentimentul asta exista. Daca nu e un mic truc menit sa faciliteze o iertare fara de care se presupune ca viata ar fi insuportabila. Pentru ca, in ciuda unei frecvente inabilitati de empatizare (“o taiere a legaturilor directe”) oamenii sunt de fapt legati unii de altii intr-o masura in care termeni ca ura, dezamagirea si iertarea par a fi o parte vie, substantiala a limbii. Sau poate tocmai de asta, si nu in ciuda. Si atunci? Mai bine sa inchei cu o intrebare decat cu un raspuns. De fapt, cel mai bine e sa inchei cu o separare.

Pana la urma, nu e exclus sa fie vorba de alegere (sau de o combinatie de milioane de alegeri, mai exact). Iar alegerile sunt libere, inexplicabile si impardonabile (nu se explica si nu-si cer scuze). In definitiv, eu m-as face vinovata de ceva similar presupunand o determinare completa.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s