Trebuie sa vorbesc despre dumnezeu. O idee care aproape ca nu are nimic bun. Sau care a evoluat foarte prost. Eu presupun ca ea e atragatoare dintr-un motiv infantil, dar puternic (de fapt, nu “dar” ci “deci”). E viziunea unei concentrari de putere. Sintagma asta are doua componente, iar eu gasesc una din ele utila, si anume concentrarea. E placut sa te aduni. E si mai placut sa te pierzi. De exemplu acum e furtuna afara dupa o zi torida, si eu cred ca ideea de dumnezeu, pe care eu o am foarte sters intiparita in mine, contribuie la bucuria pe care o resimt auzind tunetele si fosnetul frunzelor. Ideea unei surse comune poate ca ghideaza un pic- si in tot cazul, poate cu usurinta deriva din- high-ul pe care il simt unii cand sunt coplesiti de si se confunda cu vreun fenomen natural impresionant.

Ca de obicei, imaginea are o legatura ambigua cu ce scriu. E o iapa pe care o cheama Cristina, pe care am intalnit-o langa vulcanii noroiosi, si care s-a atasat rapid de mine. Se prea poate ca si bucuria acestui atasament sa nu fie complet libera de ideea de dumnezeu, desi, la un anumit nivel, nu mi se pare corect ca iapa asta e un obiect care poate fi proprietatea cuiva.

Ideea de dumnezeu are nenumarate asocieri prostesti. Lumea e o creatie perfecta, deci sa nu incercam sa o schimbam. Mai mult decat atat, sa cautam sensuri in ea, oricat de nedrepte si absurde ar fi ele. Status quo-ul constituie un exemplu pe care ar trebui sa ne straduim sa-l intelegem, evident ca parte a faptului ca trebuie sa-l iubim. Dintre cele doua, mai importanta e iubirea. Centrul puterii e in alta parte, inca un argument sa nu ne agitam sa facem ceva noi. Oamenii mai cu seama au un creator comun si sunt foarte asemanatori intre ei. Din nou, trebuie evitata o manifestare a puterii personale, daca ea sta in calea iubirii semenilor, indiferent de echitatea perceputa a relatiei cu acesti semeni. Libido-ul nu e prea bine vazut, tigarile si alcoolul la fel, se pare ca si riscurile. A-ti crea o etica proprie prin reflectie si experienta e inadecvat, avand in vedere ca omul e doar un copil de fapt, si el trebuie sa asculte.

Prima ruptura e in concentrarea puterii. O fantezie care, ce e drept, a fost realizata in lumea sociala in mod consecvent- si care necesita o proiectie si legitimare cosmica. In fapt, organizarea autocrata e particulara, si alternativele par sa functioneze si ele.

A doua ruptura e in negarea istoriei (si a libertatii manifeste in ea). De la creatie pana acum s-a scurs timp. Mult timp. In care au existat multiple status quo-uri- care ar fi necesitat o poligamie dificila, sau (ceea ce s-a petrecut), o selectie la sange, dupa criterii neclare.

Iar eu nu gasesc o angajare reala a maestrilor multiplelor asocieri cu aceste doua probleme.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s